Să admitem un lucru. Fiecare dintre noi a început să blogărească din pură curiozitate, neştiind ce se va întâmpla după. În scurt timp, am devenit recunoscuţi în blogosferă după numele domeniului.

Primul blog, atunci când l-am creat, era conceput să ajute oamenii prin debitările mintale ale fiecăruia. Am vrut să facem bine. Totuşi, unii au deviat de la drumul iniţial şi sunt administratori de pagini web precum www.cumsăcâştigibanideacasă.com sau www.vreau-sa-ajung-A-lister.blogdeblog.ro

Sunt nume lungi, pe care abia le putem menţiona pentru că ne fac să roşim. Aici trebuie să discutăm de mentalitatea adoptată de o bună parte dintre internauţi, care au ajuns la concluzia că un nume care conţine cât mai multe „cuvinte cheie”, aduc trafic şi implicit, bani.

Alexa.com sau Twitter.com nu sunt cuvinte cheie, nici nu ştiu dacă existau astfel de denumiri înainte să fi fost cumpărate domeniile. Şi totuşi, sunt website-uri de succes, ultra brănduite şi apreciate. Bine, poate compararea acestor site-uri cu un blog de duzină nu e cea mai bună însă mă refer strict la un singur lucru: numele domeniului.

Poate e momentul să o iei de la început, să te reinventezi pe tine şi să-ţi creezi o nouă identitate online.

Ziua 1:  Reinventarea

Prima dată când am descoperit BLOGUL, am zis: „Wow,  cât este de atât de interesant. Pot să scriu mesaje, să postezi imagini şi video-uri, pot pune link-uri pe un anumit cuvânt, şi pot să pun ce-mi place mie în sidebar (partea dreapta sau stângă a site-ului, aşa cum am denumit-o prima dată). Bară laterală? Ce e aia, aa stai. Partea aia unde am eu blogroll, şi calendarul pus. Aha. Vai, ce frumos creşte blogul. Am 100 de vizualizări pe zi. Ohhh nu, uite-l pe ăsta, de-mi comentează la articole şi nu e de acord cu mine. Cine se crede? E blogul meu.”

Apoi am aflat de Analitycs, minunatul Adsense unde văzusem prima dată că poţi face bani cu blogul, apoi mă contactau diverse persoane pentru link-uri şi advertoriale (habar nu aveam pentru ce le cumpără 😀 ).

Ei bine, anii au trecut şi odată cu ei, am căpătat o vastă experienţă în domeniul online, specializându-mă din plăcere pe segmentul SEO.

Am discutat cu asociatul, cu prietenii mei, am căutat un nume de domeniu care defineşte specializarea şi plăcerea mea de zi cu zi. Am căutat să fie scurt şi uşor de brenduit.

Aşa a apărut 7SEO.ro. Mă defineşte. E uşor de spus şi uşor de memorat. E nişat dar nu numai. Sunt gândurile şi experienţele mele aşternute virtual. Astfel pot fi recunoscut de o parte din blogosfera românească. Şi mulţumesc.

Ziua 2:  Ziua 1 era gata, mergem mai departe

Domeniul e achiziţionat (l-am cumpărat de la Hostvision pe care-i recomand pentru serviciile lor). Designul logo-ului era gata, tema a fost personalizată iar acum era timpul să ofer informaţii de calitate viitorilor cititiori.

Mi-am ales anumite categorii în care urma să postez, mi-am finisat sidebar-ul astfel încât să conţină doar lucruri relevante. Şi am început să scriu. Am organizat un concurs pentru a testa o strategie pentru a fideliza cititori. A funcţionat.

Nu a fost nevoie să ajung de la zero la ceva decât de muncă. Nu am fost un blogospammer, nu m-am promovat pe bani, nu am scris articole controversate şi care faceau atac la colegii de breaslă pentru a atrage atenţia. Am scris, am răspuns la întrebări, am ajutat şi am perseverat.

Ziua 3: Branduieşte-ţi domeniul

Nu este efectiv ziua a 3 – a, însă o putem numi „ziua a treia” în cariera de blogging, pentru că este următorul pas pe care trebuie să-l faci pentru blog. În ziua 1 ţi-ai  ales numele domeniului, apoi în ziua a doua ţi-ai creat tema, logo-ul şi conţinutul iar acum e timpul pentru ultimul lucru. Brand.

E foarte important ca numele domeniului să fie uşor de reţinut şi să fie scurt, precum am menţionat în ziua 1. Fie că alegi domeniul după numele tău sau după nişa blogului, caută să fie uşor de reţinut. Exemple de astfel de bloguri, pe care dealtfel le apreciez sunt: Chinezu , Manafu , MucRoz , Vienela sau CLM. Sunt bloguri cu  nume de domeniu care reprezintă autorul.

Cum poate fi un domeniu branduibil?

Un domeniu branduibil se poate cataloga după cinci aspecte:
Unic: Iese imediat în evidență.
Recunoscibil: Oamenii şi-l amintesc.
Bizar: E destul de ciudat pentru a genera unele intrigi atunci când cineva îl aude pentru prima dată. Vezi Muc Roz 😀
Merită menționat: Atunci când în jurul lui s-a creat o aură de „guru”.
Valoare de T-shirt: Da, se ia în considerare dacă logo-ul / brand-ul poate vinde dacă e pus pe un tricou. BookBlog este un exemplu demn de menţionat.

Dacă ai ales un domeniu branduibil vă laud pentru că nu o să primeşti trafic direct de pe Google, ci o să ai o grămadă de cititori fideli, care revin pe blogul tău pentru că are un concept unic.

Astfel de site-uri obţin feedback şi ajung, inevitabil, să aibă sute / mii de abonaţi la site. Nu sunt bune pentru un profit rapid, dar traiectoria de lungă durată îi garantează succesul. Depinde de tine.

Domeniul „cuvânt cheie”

Dacă ai ales acest tip de domeniu, ar trebui să urmăreşti acest scurt  videoclip cu Matt Cutts  care vorbește despre modul în care Google îşi  schimbă algoritmul.

Algoritmul face ca astfel de domenii să nu aibă un avantaj. Dacă ţi-ai ales numele de domeniu pentru a da bine SEO atunci trebuie să-ţi schimb strategia. Scorul dat de EMD (exact match domain) în SERP a scăzut în octombrie datorită unei actualizări de la Google. Se pune din ce în ce mai puţin accent pe acest lucru.

Astfel de bloguri ajută la crearea unui mic venit, constant în timp ce conceptele unice, vor creşte în blogosferă atât ca notorietate cât ca şi valoare. Este un proces simplu. Trebuie doar să îţi stabileşti prioritatea.

Stimă

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ